Ce este addonul de marketing si cum il conectezi
Addonul Marketing adauga posibilitatea de a trimite campanii WhatsApp catre clientii tai, folosind propriul numar de telefon al afacerii (nu numarul oficial Praxi folosit pentru confirmari si remindere).
Activare
Din Abonament, apesi Activeaza addon. E un cost lunar separat de planul de baza si se poate dezactiva oricand, din acelasi loc.
Conectarea numarului tau de WhatsApp
Din Marketing → Conectare, introduci numarul de telefon (format 07xxxxxxxx) si apesi Conecteaza. Primesti un cod QR pe ecran - il scanezi din telefonul cu WhatsApp-ul respectiv (Setari → Dispozitive conectate → Conecteaza un dispozitiv).
Statusul conexiunii trece din Neconectat in Se conecteaza... si apoi Conectat, cu numarul afisat. Codul QR expira rapid - daca nu reusesti la timp, generezi unul nou cu un singur click.
De ce un numar separat
Numarul conectat aici e folosit STRICT pentru campanii de marketing. Notificarile automate catre clienti (confirmari, remindere) merg mereu prin sistemul Praxi, nu prin numarul tau - conexiunea de aici nu le afecteaza in niciun fel.